Un cuvânt cheie este curajul. Este nevoie de curaj pentru a spune adevărul unui prieten, pentru a exprima o opinie, un gând sincer. Ne mulțumim doar cu faptul de a judeca comportamentul celor apropiați. Este o relație cauză-efect, unde fiecare comportament e produs de o cauză, dar ochii închiși văd doar efectul și nu cercetează restul. În orbirea aceasta sufletească, aruncăm la nimereală cuvinte pe care nu le gândim, rănindu-i pe cei apropiați, rupând legături, relații, prietenii. Nu acordăm importanță sau uităm că cea mai puternică armă se ascunde în cuvinte, îmbracă forma lor. Folosite potrivit, cuvintele pot deschide orice inimă și închide orice gură.
Mă întreb cum ar fi să folosim judecățile, criticile, gândurile în mod constructiv. Să avem curajul de a spune deschis ceea ce credem. În acest mod putem face o critică constructivă, care să contribuie la creșterea unei relații, indiferent de natura acesteia. Astfel, am fi în măsură să ne vindecăm de orbirea spirituală.
Majoritatea tinerilor nu comunică, nu au curajul și nici suficientă încredere de sine să își exprime gândurile de teama de a nu fi judecați. Această lipsă de comunicare distruge relații, produce frustrări. Tinerii au nevoie de încurajare, mai ales din partea pedagogilor și a părinților, dar și între ei pentru a spune deschis ceea ce gândesc. Trebuie învățați cum să emită critici constructive, să facă diferența dintre aparență și esență, să vadă și cu ochii sufletului.
”Ochii” care pot vedea într-adevăr limpede și să emită judecăți corecte, sunt ai omului care știe că înainte de a vedea și de a judeca trebuie să unească mintea și inima.
Mă întreb cum ar fi să folosim judecățile, criticile, gândurile în mod constructiv. Să avem curajul de a spune deschis ceea ce credem. În acest mod putem face o critică constructivă, care să contribuie la creșterea unei relații, indiferent de natura acesteia. Astfel, am fi în măsură să ne vindecăm de orbirea spirituală.
Majoritatea tinerilor nu comunică, nu au curajul și nici suficientă încredere de sine să își exprime gândurile de teama de a nu fi judecați. Această lipsă de comunicare distruge relații, produce frustrări. Tinerii au nevoie de încurajare, mai ales din partea pedagogilor și a părinților, dar și între ei pentru a spune deschis ceea ce gândesc. Trebuie învățați cum să emită critici constructive, să facă diferența dintre aparență și esență, să vadă și cu ochii sufletului.
”Ochii” care pot vedea într-adevăr limpede și să emită judecăți corecte, sunt ai omului care știe că înainte de a vedea și de a judeca trebuie să unească mintea și inima.
Ilona Balint